Titanii verbului - Christmas Evans (2)

Christmas Evans (1766-1838)

De Crăciun, care era şi ziua lui de naştere, la vârsta de 26 de ani, a răspuns unei "sugestii providenţiale" – chemarea de a servi 10 mici comunităţi baptiste de pe insula Anglesey pentru un salariu de 17 lire sterline pe an. El a servit 20 de ani fără să ceară nici o mărire de salariu! Şi acolo, cel mai apropiat pastor se afla la 240 km.

Hood descrie cu minuţiozitate ‘casa parohială’:

„Obiectul pe care locatarii se odihneau noaptea, după puţin timp de la venirea lor, ar fi putut fi numit pat doar cu indulgenţă; câteva scânduri ce le fuseseră dăruite şi câteva lespezi de piatră deveneau foarte folositoare. Uşa prin care predicatorul şi soţia lui intrau în bordei era dezrădăcinată, iar economa comunitate a salvat costul unei noi uşi ţintuind în partea de jos a celei vechi o placă de tinichea; acoperişul era atât de aproape de pământ încât, când stătea în picioare, stăpânul casei trebuia să dea dovadă de mai multă grijă şi precauţie decât de obicei. Tot aici era şi camera de studiu, furnalul, ciocanul şi nicovala unde erau elaborate cu migală acele idei, ilustraţii, cuvinte nobile care au făcut din Christmas Evans un nume bine cunoscut in Ţara Galilor.”

Unica încăpere constituia atât camera lui de studiu, cât şi bucătăria devotatei lui soţii. „El nu avea o cameră separată în care să se retragă şi unde, în singurătate, să-şi stimuleze şi să-şi măsoare cugetul sau pasiunea.”

Când a ajuns la Anglesey a aflat că ceea ce mai rămăsese în bisericile de acolo era lipsa de entuziasm şi de putere. Tot suflul pe care-l mai aveau era irosit în conflicte teologice. Rugăciunea a jucat un rol important în succesul lucrării sale. La început a stabilit o zi de post şi rugăciune în toate casele şi curând o mare redeşteptare s-a dezlănţuit.

Adesea, ascultătorii lui Evans erau atât de entuziasmaţi încât pur şi simplu dansau de bucurie, şi din această cauză au căpătat numele „galezii săltăreţi”.

Cea mai mare parte a lucrării sale consta din predicarea în aer liber, deoarece atrăgea mari mulţimi oriunde mergea. În timpul redeşteptărilor, predica de obicei de 17 ori pe săptămână – de 5 ori duminica şi de 2 ori pe zi în timpul săptămânii. Devenise atât de celebru încât nici o capelă din Ţara Galilor nu era destul de încăpătoare pentru miile de oameni ce se adunau pe dealuri, şi mulţi îl urmau din sat în sat săptămâni de-a rândul. La începutul lucrării, trebuia adesea să meargă pe jos 20 de mile zilnic pentru a ajunge la toate întrunirile. „Era cufundat şi absorbit de lucrarea sa: cugetul îi era ocupat tot timpul cu pregătirea predicilor şi a materialului pentru predici; trăia ca să predice şi ca să-şi dezvolte puterea de maestru.”

Numărul şi frecvenţa textelor biblice pe care le folosea în predicile lui dovedesc faptul că el cunoştea îndeaproape Biblia. „Puţini oameni dispuneau în orice moment de o asemenea nesfârşită sursă de versete biblice.” Limbajul lui este cum nu se poate mai descriptiv, iar imaginaţia lui – puternică. Personajele lui trăiesc, aleargă, strigă şi suspină, în funcţie de împrejurări – reprezentând o lectură fascinantă pentru timpurile noastre. Dacă predicile lui ar fi fost traduse din galeză în engleză, renumele lui ca predicator ar fi fost puţin mai prejos decât al lui Wesley şi Whitefield. Cea mai populară este „predica despre cimitir”, în care a descris lumea ca fiind moartă şi îngropată în cimitirul Legii, Dreptatea fiind cea care păzeşte porţile, iar Mila, cea care vine să le descuie.

În sărăcăcioasa lui „cameră de studiu” el a alcătuit predicile datorită cărora a căpătat numele „HRISOSTOM GURĂ DE AUR AL ŢĂRII GALILOR.”

În timpul celor 20 de ani pe care i-a petrecut aici, a învăţat ebraica şi a devenit expert în greacă la vârsta de 40 de ani. Astfel, el s-a instruit şi a predicat citirea Scripturilor în limbile originare, fără ajutorul vreunui curs prin corespondenţă. După cum notează Hood:

„El stăpânea câteva metode de învăţare, lucru care ar putea surprinde, probabil, pe unii dintre cititori. El a devenit un remarcabil ebraist... De asemenea, cunoştea atât de bine greaca încât odată, într-o librărie, după ce a făcut câteva remarci asupra lui Homer în prezenţa unui cleric, om cu instruire superioară care-şi exprima dispreţul, Christmas şi-a folosit binecunoscuta panoplie şi astfel s-a adresat superficialului erudit, aşa încât acesta a fost constrâns să se retragă rapid şi în mod surprinzător, sub presiunea obligaţiilor.”

sursa: Mari predicatori, de Harold L. Calkins, ed. Prisma, Tg. Mureş, 1998