Invincibilii

invincibilii.ro - ieşiţi din tipare

formular concursuri BDC - detalii mai jos

vineri, 13 ianuarie 2012

Bible Facts - Noua Biblie norvegiană - vânzări record


foto: kirken.no

De când a fost lansată, în luna octombrie 2011, şi până la sfârşitul anului, cea mai recentă traducere a Bibliei în norvegiană din ultimii 30 de ani s-a păstrat pe prima poziţie în topul vânzărilor.

Numărul total de exemplare vândute se apropie de 80.000 până acum şi, potrivit The Guardian, reprezintă o depăşire spectaculoasă a aşteptărilor analiştilor.

"N-am tipărit decât 25.000 de exemplare la început şi ne-am gândit că ne vor ajunge pentru primele şase-nouă luni," povesteşte Smemo Strachan, care a lucrat la proiectul de publicare, iniţiat de Societatea Biblică Norvegiană.

De menţionat şi faptul că această traducere este una realizată cu ajutorul oamenilor de litere (nu neapărat teologi), în încercarea de a oferi o versiune cât mai actualizată. De altfel, Biblia nu este împărţită în capitole şi versete, prilejuind o lectură cursivă.


vineri, 6 ianuarie 2012

Bible Facts - cărţi, capitole, versete


Este interesant de ştiut că Biblia conţine:

66 de cărţi
1.189 capitole
31.102 versete

foto: resursecrestine.ro

vineri, 7 ianuarie 2011

Bible Facts - Biblia din Georgia realizată de Rusudan Petviashvili

Un amplu proiect de realizare a unei Biblii inedite a fost coordonat de către Rusudan Petviashvili din Georgia, ale cărei picturi din copilărie au fost descrise de Picasso ca fiind opere de geniu. Ea a condus timp de 10 ani o echipă formată din artişti, lingvişti, caligrafi, teologi şi preoţi. În urma acestui demers laborios, au creat o Biblie foarte mare, scrisă în georgiana veche, cântărind peste 100 de kg, având înălţimea de 1,52 m şi o lăţime de 71 cm. Biblia a fost pictată manual de Rusudan Petviashvili şi de colaboratorii săi, folosind vopseluri ne-toxice. Artiştii au considerat munca lor drept un exerciţiu spiritual. „Noi doar muncim. Nu suntem plătiţi. Pur şi simplu muncim ca să ne salvăm sufletele şi pentru a aduce bucurie oamenilor şi preoţilor noştri”, a afirmat Rafael Gogitdze, expert caligraf.

vineri, 26 noiembrie 2010

Bible Facts - cea mai mare Biblie din lume


 Cea mai mare Biblie din lume a văzut lumina zilei în anul 1930, în urma unui proces de realizare cu durata de doi ani. Confecţionată de Louis Waynai, în Los Angeles, aceasta este o copie completă după versiunea engleză King James. Waynai a alocat proiectului peste 8700 de ore. Textul a fost imprimat cu ajutorul unei prese de cauciuc artizanale. Lucrarea a intrat în posesia Bisericii lui Iisus Hristos din Forth Worth, iar în 1956 a fost donată Bibliotecii Universităţii Creştine din Abilene, Texas. Când este deschisă, măsoară 1,10 m înălţime şi 2,49 m lăţime. Închisă, ajunge la o grosime de 86 de cm. Are 8048 de pagini şi cântăreşte 496 de kg. Este depozitată într-o vitrină din stejar construită special. Poate fi dezasamblată în 31 de bucăţi, pentru a fi manevrată şi transportată mai uşor.

vineri, 12 noiembrie 2010

Bible Facts - Noul Testament de 5 mm

 
Cartea cu cele mai reduse dimensiuni din lume este considerată a fi, conform Cărţii Recordurilor, o reproducere minusculă a textului Noului Testament pe un suport de silicon cu latura de 5 mm, imprimarea literelor fiind efectuată cu aur de 24 de karate. Cele 180.000 de litere au fiecare dimensiunea unei globule roşii din sânge, mai precis o înălţime de 4 microni. Pentru a fi lizibil, textul necesită o amplificare de 600 de ori. Echipa de experţi a Institutului Tehnologic din Massachussets formată din Pawan Sinha, soţia sa – Pamela R. Lipson şi Keith R. Kluender, a repurtat acest succes în 2001. Folosind microlitografia, un procedeu asemănător celui utilizat în confecţionarea microcipurilor pentru calculatoare, au retipărit conţinutul Noului Testament din versiunea engleză King James. Cărticica lor este rezistentă la căldură, umiditate, precum şi la radiaţii electromagnetice. Proiectul a demarat în urma unui vis al lui Sinha în care se făcea că rescria Biblia pe un bob de orez. Pentru a căpăta experienţă, echipa a realizat mai întâi o rescriere pe o suprafaţă liliputană a Rugăciunii Domneşti.

vineri, 22 octombrie 2010

Bible facts - cea mai mică Biblie

Cea mai mică Biblie este un diapozitiv de 3 x 4 cm. Pe acest diapozitiv există 1.245 de pagini, scara de reprezentare fiind de 48.400:1. Cele 25 de rânduri, care sunt perceptibile cu ochiul liber, nu sunt rânduri de litere, aşa cum s-ar crede, ci fiecare rând este format din 50 de pagini ale Bibliei. Această Biblie poate fi citită cu un microscop sau cu un proiector de diapozitive. 

Acest diapozitiv a circulat şi prin România în urmă cu mai mulţi ani şi am avut privilegiul să-l privesc (fără microscop) prin intermediul regretatului pastor Băluţoiu. 

Nu uitaţi de concurs! 

Să aveţi o zi binecuvântată! 

vineri, 3 septembrie 2010

Bible facts - Cea mai mică Biblie tipărită


Cea mai mică Biblie tipărită a fost realizată în 1895 la tipografia David Bryce & Son din Glasgow, Scoţia. Biblia a fost adusă apoi în SUA de către J. Francis Ruggles, colecţionar de cărţi rare cu recunoaştere internaţională, a cărui ştampilă apare în carte. Aceasta are 520 de pagini numerotate, este puţin mai groasă de o jumătate de centimetru şi conţine 181.253 de cuvinte sau 838.380 de litere. Dimensiunea unei pagini este de cca. 1/3 dintr-un timbru poştal. Filele au fost legate cu fir de mătase, iar confecţionarea Bibliei a durat 4 ani.

vineri, 27 august 2010

Bible facts - Maratonul de citire a Bibliei

În cadrul acestei rubrici, prezentă pe blog vinerea, vom scoate la iveală lucruri interesante despre Biblie: istorie, statistici, proiecte provocatoare, etc. 

În această dimineaţă am aflat de existenţa unui proiect care m-a bucurat foarte mult. Este vorba de Maratonul de citire a Bibliei în 100 de ore! Evenimentul se va desfăşura începând de duminică, 29 august, orele 10:00, la Câmpina, judeţul Prahova. Găsiţi toate detaliile despre acest ingenios eveniment aici.

Nu uitaţi de concurs şi de faptul că luni vom relua postarea de predicuţe.

blogger templates | Make Money Online